E toamnă… aștept frunzele să prindă culoare și să-și piardă puterile. astept o toamnă frumoasă. am atîtea de făcut. mă atîrn de dorințe neîndeplinite și stau așa în aer pînă cînd mă plictisesc și revin înapoi . De ceva vreme simt un miros… ce mă obsedează. Îmi este perfect cunoscut… îl simt și vreau să ti-l dau și ție…dar înca nu-l pot asocia cu nimic.
Ma exasperează faptul ca nu-mi pot da seama despre ce e vorba și totuși…îmi este atat de familiar… atît de profund și atît de ciudaaaaat!!!!! Puternic și rece ca o noapte grea de iarnă plină… asta ma duce mereu cu gîndul la despărțire. Dar cînd ești singur e de-a dreptul banal să mai poți simți mirosul despărțirilor. Probabil mă usuc după dorul de tine sau de avalanșa pe care mi-o provoci . Zîmbesc ironic… știi nu mi-am pierdut înca vechiul obicei de a mă contrazice cînd vine vorba de propriile mele sentimente,trăiri și gînduri și asta nu este altceva decît rezultatul agitațiilor și intrebărilor pe care nu am ezitat sa mi le pun la un timp nepotrivit! Nu am avut un îndrumător, nu am avut alaturi un suflet care să-mi arate drumul luminat, plin de soare…și cel mai simplu…așa că neștiind am ales calea cea mai întunecată… și cea mai dificilă…. blestemata singurătate! Azi nu mai aud risul senin… nu mai simt bataile inimii nerabdatoare…amintirile nu mai au niciun miros… iar ciocolata aia neagră și amară care ma ținea trează…nu mai are niciun gust!
Totul nu e decît o amprenta…un colț de…. „a fost odata”…
bubu's blog 