Dialog cu mine.

Vreau să vorbesc cu mine. Vreau să pot să mă contrazic și să schimb ceva… daaa, mereu înțeleg ce am făcut greșit dar niciodată nu pot să mă opresc în a o face din nou.

Cu toții murim, mai mult sau mai puțin în fiecare clipa cu cîte un regret.  Regretul fie el ascuns undeva în ce poate nici macar noi nu știm. Dacă rîndurile tale sunt parte din mine, mă înclin din nou in fața ta și nu pentru aparențe ci doar din simplul fapt că mă regăsesc de fiecare dată în cuvintele tale, daca El a murit e doar o simplă  adînca și lăuntrică frustrare că nu îl poți atinge însa  va trăi în sufletul tău atîta timp cît uitarea nu se va așeza peste EL în mintea ta. Iartă-mă dacă mă încearcă un sentiment de invidie în privința lui însa eu am murit și nu traiesc nici măcar într-un gînd trecator al oricarei minți, am fost un simplu trecător.
Aș vrea și eu să fiu mereu în gîndul cuiva, fără a plăti pentru parcare sau pentru simplu fapt că sunt parte din viața sa fără a mișca un deget, fără a simți ceva sublim pentru el/ea.
Aș face o rocadă între timpul meu și timpul pierdut chiar dacă asta înseamnă a trișa, poate că așa diferențele ar fi infinit mai puține decît aș crede și totuși aș face-o…chiar dacă regăsindu-mă în cuvintele tale, cîte o lacrimă rebela isi face drum nestingherită către o cădere muta pe obrazul meu tot aș face-o, poate că fără să vrei mi-ai trait timpul, în alt timp, atîta doar că tu ai știut să spui asta la timpul cuvenit. Ai știut să rîzi sau să strigi și pentru ceea ce am rîs sau am strigat eu și poate mulți altii care la fel ca mine nu au știut să o  facă,  mă înclin în fața ta cu tot sufletul și cu tot timpul ce mi-a mai rămas. Să ai parte de toata fericirea pe care o vrei și ai visat vreodată.

unde? de ce?

Mă contopesc  cu gîndurile tale…  mă contopesc cu  acele încremeniri ale timpului și parcă niște cătușe surde nu mă mai  lasă să ies din ele, mi-e contopită privirea de înșiruiri cu ințelesuri neînțelese și atît de adîncite în gînduri,  pierdute în suflet, uitate acolo pentru totdeauna…parcă nu mai este nimic ce poate urma…nu-și mai au rostul nici “unde?”, nici “de ce?”.

Totul se inchide intr-o lume cu piedici fără margini pe care numai “vocile tale” știu să o rostească. Nici măcar “amintirea viitorului” nu are măcar un gram de putere sa deschidă un orizont închis intr-un trecut ce rămîne tot mai prezent cu fiecare clipă ce-și dă suflarea din simpla vinovație că trebuie să treaca cu sau fara voia ei…e trecut peste tot…e ca și cum sufletul vrea sa moară și nu mai are puterea sa mai facă nici măcar lucrul ăsta, sleit de o agonie care nu are nici cel mai vag gînd să se sfîrșească…aș clădi realitați paralele în care să regăsesc măcar o parte de “ce va urma”, însa nu-i cu putinta…sunt doar un nimeni fără dreptul la confesiunea destinului, și nici destinul nu întinde mîna spre împăcare…aș căuta cerul acela care știe sa plîngă de milă, să-i simt lacrimile în creștet și în aer, însa se pare că și cerul e sclavul uitării…însa pînă la urmă, cine nu uită?

fericire

Ce înseamnă fericirea pentru voi?

De ce o numiți fericire?

Cînd o simțiți și dece o simțiți?

Pentru mine fericirea e o stare de mulțumire, satisfacție sufletească, deși nu o să mă credeți nu am mai simțit liniștea sufletească de foaaarte mult timp și nici nu credeam că o voi resimți vreodată, dar uite că nu aveam dreptate. S-a săturat oare cineva de bine, de frumos, de liniște după atîta furtună în viață? Sunt sigură că peste ceva timp va veni din nou o altă furtună sau mă voi sătura eu de liniște și voi invoca furtuna dar fiecare dintre noi avem fericirea noastră. Cred că asta e a mea, să fiu azi, aici, acum FERICITĂ ! ♥

Fericirea nu e zîmbet, nu e atunci cînd mă bucur de o piesă sau sunt între acei oameni pe care îi iubesc. Fericirea nu e atunci cînd buzele mele trasează un zîmbet pe față. Fericirea nici măcar nu înseamnă lucruri plănuite bine și îndeplinite. Mereu miam programat viața , cel puțin măcar puțin, și de duminică trăiesc intens, nu plănuiesc, nu meditez mult ci fac.

Fericirea vine din spontanietatea lucrurilor.

Să fie oare fericirea necesitate fiziologică?

mulți ani sis’

Mei, pui de om , am atîtea să îți spun încît imi dau seamă că acum nu asta e important dar posibil că nici mai tîrziu pt că destinul mereu ne readuce  împreună deși de mii ș mii de ori ne împotrivim sau așa vrem să credem :smirk:

Mulțumesc pt tot ce am făcut împreună, pt (u know :rolleyes: ) scrisă cu smiles, pt aventuri la mare , pt supărări, pt bubu din scoici, pt poooooooooooooooooooooze împreună peste tot unde era posibil, pt așteptat afară pînă termin lecțiile, pt răbdare, pt că mă asculți ,pt încurajare mereu, pt că îți faci griji, pt că îți pare și ție rău cînd ne mai ciondănim chiar dacă o ții una ș bună că nu-i așa, pt că mereu neam comportat ca 2 copii ș mereu neam distrat ca atare, pt că mai primit în viața ta , pt că exiști :wub:

păpușeeeeeel nu vreau să zic că îți doresc acum una sau alta, îți doresc în fiecare zi același lucru, fie că e luni , fie că e duminică…fie că e februarie sau august..

fii puternică mai departe pui… și la fel de nebunică :fun:..

Te iubesc taaare mult..
ș chiar îți doresc tot binele din lume
:hug:

ps. nu demonstra oamenilor că ești specială, asta se vede.. trăiește-ți viața iar cei care va trebui să observe asta vor observa .. crede-mă :hug:

La mulți ani, papushika20 :wub: :sarcastichand: :wub:

ps. i am sorry pt poză, photoshop its not my business :pardon:

:cake:


:hb2: